IMPREUNA

Sunt nopti in care nu ma mai tem, pentru ca tu ma strangi in brate. Sunt dimineti in care soarele straluceste mai putenic, pentru ca tu imi zambesti. Sunt zile in care pot sa infrunt usor obstacole, sa tin capul sus si sa merg inainte indiferent de infrangeri. Sunt zile in care pot sa-mi indeplinesc pe rand visele. Pentru ca tu ma tii de mana.

Si nu mai are importanta ce a fost, nici cine a gresit si nici din ce cauza. Pentru ca am gresit amandoi. Pentru ca ne-am invatat lectia si am mers mai departe. Pentru ca am fost puternici si am rezistat. Pentru ca a fost sinceritate, a fost prietenie si in final...a fost iubire.

Si azi...sunt fericita. Azi am un nou drum inaintea mea, dar tu nu esti la capatul lui...ci pasesti pe el alaturi de mine. Si azi este tot ce conteaza, este ziua de ieri pentru un nou maine...impreuna.

AWAKEN

Azi am deschis ochii si am privit lumea. Am vazut culori, am auzit muzica si am simtit iubire. Am acceptat-o asa. Si sunt fericita. Azi am lasat trecutul sa treaca.

SUBLIM

Sublim mi se pare sa te am atat de aproape incat sa-ti simt parfumul pielii. Sa-mi privesti chipul atent, ca si cum ai vrea sa nu-l uiti niciodata. Sa te joci in parul meu inainte sa adorm. Sa-ti aud soapta blanda. Sa iti simt trupul in jurul meu. Sa imi ceri sa te iau in brate. Sa adormi inaintea mea si sa pot sa-ti privesc chipul in voie. Sa te aud cum respiri usor, in timp ce eu ma joc in parul tau acum. Sa adorm langa tine si sa te visez. Sa te trezesti peste noapte doar ca sa ma iei de mana. Sa deschid ochii, in zori, si sa-ti intalnesc privirea. Sa-mi zambesti. Sa te vad fericit...langa mine.

Sublim mi se pare sa simt ca ma iubesti si sa stiu ca este pentru totdeauna.

GANDURI...SPRE TINE

Mi-e dor, uneori, sa nu ai masina. Sa ma conduci pe jos acasa. Sa ne oprim in fata portii si sa uitam de timp. Sa fie doar noaptea-n jurul nostru, si luna, si parfumul verii. Iar noi sa vorbim liber despre tot si despre toate...despre nimic. Sa-mi las capul, usor, pe pieptul tau. Sa-ti aud bataile inimii. Sa ma pierd in imbratisarea ta si sa uit. Sa nu mai conteze altceva...doar noi.

Mi-as dori sa stam imbratisati in ploaie. Sa-mi mangai chipul ud si picaturi reci sa se intrepatrunda in sarutul nostru. Sa-mi spui sa intru in casa, dar sa nu te induri sa iti desfaci bratele din jurul meu. Sa fim uzi pana la piele, dar sa nu simtim decat focul pasiunii ce arde in noi. Sa radem de momentul nostru de nebunie. Sa se opreasca timpul si clipa aceasta sa fie eterna.

COPIII DIN NOI

Copilul din mine vrea:

• sa evadeze, sa alerge liber spre nesfarsit
• sa tina piept vietii razand
• sa planga in hohote la fiecare mica zgarietura
• sa fie strans in brate cand are un cosmar
• ca fiecare realizare a lui sa tina lumea in loc
• sa creada in basme si in Mos Craciun
• sa fie inconjurat de maimutoi de plus
• sa creada ca personajele din desene animate sunt reale
• ca lumea din jurul lui sa fie doar o joaca
• sa fuga de responsabilitati
• sa nu tina cont de reguli
• sa faca doar ce-i place
• sa fie vesel mereu
• sa se tina de sotii
• sa viseze
• sa spuna ce gandeste
• sa fie luat in serios
• sa nu-si piarda inocenta
• sa iubeasca neconditionat
• sa traiasca vesnic
• sa descopere copilul din tine

Nr. 21...V

Nu inteleg. Nu vreau sa inteleg. Este prea mult, prea complicat. De ce eu si de ce Adrian? Aflu, apoi, si raspunsul.

In noaptea in care cei doi au murit, eu si cu Adrian ne-am nascut. De fapt, ei au renascut prin noi, pentru a-si implini iubirea. Dar...destinul este acelasi. Si, daca nu este impiedicat, si finalul va fi acelasi.

Acum stiu ca fata care seamana izbitor cu mine si care poarta acelasi nume, Isadora, sunt eu. Si Adrian este...iubitul ei. Inelul reprezinta un avertisment. Cele 21 de diamante simbolizeaza zilele care ne-au mai ramas pana cand trecutul se va repeta.

Bunica lui Adrian are lacrimi in ochi. Imi spune ca a stiut dintotdeauna ce avea sa se intample cu nepotul ei. Cand Adrian i-a cerut inelul, deoarece a intalnit fata pentru care e gata sa faca un angajament al iubirii, a inteles ca m-a gasit si ca soarta este pe cale sa se implineasca. Doar eu trebuia sa port inelul cu 21 de diamante. Atunci, i-a dat de inteles lui Adrian ca iubirea noastra este in pericol, dar nu i-a dezvaluit adevarul. In clipa aceasta, realizez de ce a fost el atat de tulburat in seara in care mi-a daruit inelul. De acum, tot ce putem face este sa nu ne dezlipim unul de altul si sa asteptam.

Mi-aduc aminte ca, in seara aceasta, ai mei trebuie sa plece in concediu si ca, o saptamana, voi fi singura acasa. Ii propun lui Adrian sa se mute la mine, stiind ca insisi parintii mei imi sugerasera acest lucru, cu o zi in urma.

Dupa doua zile in care am stat nedespartiti, un singur diamant mai straluceste. Este tarziu in noapte si il privesc pe Adrian cum doarme langa mine. Ma uit atent la chipul lui si incerc sa ii retin fiecare trasatura. Nu stiu ce se va intampla cu noi. Dar, indiferent unde vom fi si sub ce forma, vreau sa am cu mine imaginea lui.

Ma trezeste soarele, care patrunde puternic in camera. Trebuie sa fie destul de tarziu. Intind mana spre Adrian, dar nu este la locul lui. In schimb, gasesc pe perna un bilet. Imi scrie ca s-a dus la bunica lui, pentru ca si-a amintit cuvintele ei: "daca nu este impiedicat si finalul va fi acelasi". In continuare, scrie sa-l astept in casa, pentru ca nu intarzie mult. Sa mai existe, oare, vreo speranta? Ma uit la inel. Toate diamantele sunt negre.

Este aproape pranzul si el nu a venit. Se intampla ceva. Stia ca nu trebuie sa ne despartim si totusi a plecat. Iar eu nu pot merge sa-l caut. Daca intre timp se intoarce si nu ma gaseste?

Pe masura ce orele trec devin tot mai nelinistita. Privesc din cand in cand pe fereastra, spre lac. Soarele apune si ii da acestuia un aer sinistru, paradoxal cu imaginea de basm de altadata.

Trebuie sa se intample ceva si el nu este langa mine. Intr-un tarziu inteleg ca asa a fost scris: sa infrunt totul singura. Simt ca innebunesc. Stau inchisa in casa, asteptand. Asteptand ce? Sa mor? Poate. Adrian mai traieste? Poate.

Incepe ploaia si vantul sufla puternic. Ceasul indica miezul noptii. Arunc o privire spre fereastra. Isadora este jos si ma striga. De fapt isi striga numele. Dar...de fapt sunt eu. Totul este haotic. Ametesc. Ca hipnotizata, cobor scarile si ies afara. Ma uit dupa ea, dar in zadar. Ploaia este prea puternica. Cand fulgera, o zaresc indreptandu-se spre lac. De data aceasta il striga pe Adrian. Alerg intr-acolo. Picaturile mari de ploaie se amesteca cu lacrimile mele, iar vantul imi incetineste fuga. Cu greu, ajung la lac. Aici nu este nimeni. Ma apropii de mal si, deodata, ii vad pe iubitul si pe tatal Isadorei, certandu-se. Cel din urma are in mana o piatra ascutita. Incep sa tip, dar degeaba. Nu ma aud. De parca totul s-ar intampla in alt timp. Privesc inghetata la cei doi. Isadora apare langa mine si imi spune sa-mi scot inelul. Este inelul timpului si doar cu el acesta poate fi oprit inainte ca iubitul ei sa moara. Nu vrea sa iasa. Apoi il zaresc pe Adrian alergand spre mine. Ajunge in dreptul meu si ii spune Isadorei ca ea este cea care poate sa-mi scoata inelul, caci tot ea a fost cea care mi l-a pus prima data pe deget. Imi zice, apoi, ca bunica lui a facut timpurile sa se intalneasca si ca i-a aratat lui cum trebuie sa procedeze mai departe. Dar totul depinde de inel. Cu gesturi disperate, Isadora reuseste sa mi-l scoata de pe deget si mi-l pune in palma. Sfatuita de Adrian, il arunc in lac exact in momentul in care tatal Isadorei urma sa-l loveasca pe iubitul ei. Ploaia se opreste, iar din lac izvoraste o lumina puternica. Cateva clipe mai tarziu, incepe sa se risipeasca. Treptat, dispare de tot, precum ceata, lasand lacul sub dezmierdarea blanda a razelor de soare. Este ziua.

Nu stiu ce s-a intamplat. Stiu doar ca sunt cu Adrian la locul nostru obisnuit, de pe malul lacului. Pe deget am inelul cu cele 21 de diamante, care stralucesc mai frumos ca niciodata. Nu mai este un inel al timpului. Cumva stiu asta. Este doar un angajament al iubirii noastre. Imbratisati, ne privim chipurile oglindite in apa. Acestea zambesc fericite, apoi, se pierd in adancuri.

SFARSIT

NR. 21...IV

A doua zi ma trezesc hotarata sa-l caut pe Adrian si sa-i povestesc tot. Ma uit la inel si constat ca unul din diamante s-a innegrit. Incerc sa-l sterg, dar in zadar. Trec peste asta si il sun pe Adrian. Zece minute mai tarziu, ajunge la mine. Il imbratisez si incep sa plang. Ma linistesc treptat si ii povestesc tot, timp in care ma asculta uimit. Incercam, apoi, sa gasim solutii sau explicatii logice. De parca exista vreo logica in toate astea. In final, decidem sa petrecem cat mai mult timp impreuna, ca sa nu mai trec singura prin ceva asemanator.

Trec cateva zile fara evenimente deosebite, cu Adrian ma intalnesc mereu la lac. Un singur lucru mi se pare straniu. In fiecare zi mi se innegreste cate un diamant. Trei dintre ele mai sunt acum albe. Nici eu, nici Adrian nu intelegem ce se intampla cu inelul. Intrucat acesta i-a apartinut, bunica lui este singura care ne poate oferi o explicatie.

Pot vedea socul de pe fata bunicii, in clipa in care ma zareste. Arata de parca ar fi vazut o fantasma. Se convinge ca sunt reala si incepe sa-mi povesteasca. La Nr. 21 s-au intamplat multe lucruri ciudate, cu mult inainte ca eu sa ma mut acolo. Bineinteles, eu habar n-aveam.

Cu 21 de ani in urma, familia care a locuit acolo a avut o fata de seama cu mine. Aceasta s-a indragostit nebuneste de un baiat din zona, dar pe care parintii ei nu l-au acceptat datorita unei vechi dispute intre familii. Din aceasta cauza, ea s-a intalnit cu el in secret, in fiecare noapte, la lac. Intr-una din nopti, a fost urmarita de tatal ei. Cand a ajuns la lac, nu si-a gasit iubitul acolo si a inceput sa-l strige. Pentru ca nu a primit niciun raspuns, a inaintat. L-a zarit, intr-un final, zacand pe malul lacului, fara suflare. Pamantul de sub el era inrosit de sange. Socul si durerea, pe care fata le-a simtit in momentul acela, au determinat-o sa arunce in lac trupul neinsufletit al iubitului si sa se arunce, apoi, si ea. S-a zvonit ca s-au sinucis, pentru ca nu puteau fi impreuna. Pentru cei mai multi, insa, faptul ca tatal ei i-ar fi ucis pe amandoi a fost o certitudine. Dar niciodata nu s-a putut dovedi ceva in acest sens. La scurt timp dupa incident, parintii fetei au plecat din Creepy si nimeni nu a mai stiut nimic de ei. De atunci, casa de la Nr. 21 nu a mai fost locuita. De vina pentru asta, era lacul, care se credea a fi bantuit de sufletele celor doi. Pana cand am venit noi.

Un amalgam de sentimente noi se aduna in sufletul meu: soc, teama, compasiune, incertitudine. Abia acum inteleg comportamentul tuturor. Si inca mai am de aflat un lucru important. Cel mai important. Adrian ma strange in brate, iar bunica lui continua terifianta poveste.

Fata nu ma viziteaza intamplator, nu intamplator o vad si nu intamplator striga acelasi nume: Adrian. Un fior imi strabate corpul. Mainile-mi sunt reci si incep sa tremur usor. Adrian ma strange si mai tare in brate. Bunica lui ma ia de mana si-mi spune ca fata aceea...sunt eu.

VA URMA