ILUZII

Pasi incet pe trepte in noaptea calda de iunie. Inchise ochii si respira adanc. Pe masura ce briza ii inunda plamanii, simtea cum se desprinde de tot ce era si insemna ea pana in momentul acela. Cand deschise in cele din urma ochii, nimic din viata pe care o traise cu cateva clipe in urma nu mai exista. Ramasesera doar ea si nemarginirea presarata cu sclipiri argintii. Si era in sfarsit libera. Putea fi oricine voia, putea face orice isi dorea si mai ales putea calatori oriunde visa. Fara limite, fara constrangeri, fara prejudecati. Putea pluti pe adierea brizei pana la tarmul marii, simtind sub talpi nisipul racoros ascuns in bezna, ascultand refrenul pe care il repeta necontenit valurile abia atinse de lumina lunii atunci cand se sparg de stancile netede. Sau putea urmari drumul stelelor pana in poienisul verde din inima muntelui, odihnindu-se pe iarba moale, in timp ce, in vazduh, pasari multicolore rasfrang cu aripile lor perdeaua de raze strecurate timid printre stejarii falnici, iar paraul neostenit isi fredoneaza doina cea fara de timp. Putea sa-si cante dragostea in cele mai inalte octave, sa si-o danseze frenetic pana la epuizare, sa si-o graveze cu cea mai mare naturalete in kanji pe bucati de suflet, sa si-o picteze pe panza de ape cu franturi de soare. Asta era realitatea ei, lumea ei, viata ei. Asta era ea, dezbracata de toate rolurile pe care le juca, de toate mastile pe care le afisa, de toata autocenzura pe care imprejurarile i-o impuneau. Si goliciunea aceasta ii placea. Si-o dorea cu toata fiinta ei si putea spune ca a si avut-o, daca n-ar fi fost doar o himera care i se destrama acum printre degetele inclestate.

SLOW MOTION

Privesc cu ochi stinsi cum lumea pictata in culori trece, se schimba, traieste. Iar eu sunt prinsa in acelasi pustiu cenusiu si rece unde timpul opreste totul in loc. Aici, orele trec doar pentru a-ti arata ca nu exista scapare din acest nimic, ca nu ai nicio putere, ca trebuie sa te supui si sa te tarasti mai departe in gol.

Am ramas fara aer, sugrumata de propria-mi neputinta. Vreau sa ma ridic, sa respir adanc si sa fug fara sa privesc in urma. Dar genunchii-mi prea raniti sangereaza, aerul imbacsit de atatea frustrari imi ineaca plamanii si doar un racnet surd imi scapa printre buzele-mi uscate.

Sleita, imi lipesc trupul de pamantul tare si astept sa treaca din nou orele. Orele care aduc acelasi nimic ce-mi mistuie incet-incet fiecare strop de viata.

UN NOU DRUM

De fiecare data cand plec, o parte din mine ramane in urma: cu mama, care asteapta ingrijorata sa ma intorc; cu tine, pentru ca imi lipsesti inca dinainte de a ne lua ramas-bun; cu toate locurile in care am fost impreuna, pentru ca au imprimate bucati din sufletul meu.

Parfumul proaspat si dulce ca de primavara si placuta adiere a vantului ma insotesc pana in statie. In microbuz e semiintuneric, oamenii isi vorbesc in soapta, iar pe fundal se aude o manea obosita. Dar mintea si gandul meu sunt prea departe pentru a le baga in seama.

Imi lipesc fruntea de geam si privesc absorbita imaginile care se deruleaza una dupa alta inaintea mea. Soarele a apus de curand si a colorat cerul in nuante de portocaliu, roz, bleu si violet. Pe masura ce inaintam, casele devin tot mai mici, iar lacul acapareaza tot peisajul. In departare, luminile de la Midia dau impresia unui palat ascuns in nori. E frumos.

Sunt trista ca plec si am straniul sentiment ca e pentru totdeauna, dar, in acelasi timp, sunt increzatoare si plina de speranta. Stiu ca toate acestea trebuiau sa se intample. Stiu ca ma indrept spre ceea ce imi este scris, pas cu pas. Stiu ca, dincolo de orizontul multicolor, ma asteapta...viata mea.

EVADARE DIN NEANT

Trecutul mi-a demonstrat ca tot ce am realizat pana acum a fost meritat, ca, daca am avut noroc, nu a fost niciodata gratuit, ca, daca am fost fericita, am luptat pentru asta, ca, daca am obtinut ce mi-am dorit, nu a fost niciodata de-a gata. Si, mai ales, mi-a adus langa mine oameni care si-au pus adanc amprenta pe sufletul meu si acolo vor ramane pentru totdeauna.

Prezentul imi pare acum o explozie de culori, de senzatii noi, de forte proaspete, de dragoste, de incredere si de speranta pentru un viitor care pas cu pas, zi de zi, prinde contur. Un contur pe care, in ultimii ani, mi l-am trasat in minte in fiecare noapte inainte sa adorm. Si e frumos. Viata e frumoasa si capata un nou sens, mai profund. Si nu imi pasa daca e o iluzie, pentru ca am puterea de a o face realitate.

De astazi, adaug cuvant dupa cuvant, rand dupa rand, fila dupa fila la propria mea poveste.