...este un numar care de 5 ani, 8 luni si 9 zile ma urmareste peste tot;
...este un numar care ma face fericita;
...este un numar care da titlul unei povesti pe care am scris-o in clasa a X-a:
...este un numar care ma face fericita;
...este un numar care da titlul unei povesti pe care am scris-o in clasa a X-a:
Si iata-ma ajunsa in micul oras ce urmeaza sa-mi fie gazda mult timp de acum inainte.
Este o dupa-amiaza calda de vara. Despachetez bagajele, apoi imi fac de lucru decorand noua mea camera.
Observ ca s-a inserat deja cand, in cele din urma, termin treaba. Ostenita, dau drumul la muzica, ma asez pe canapea si inchid ochii.
Probabil ca am adormit, caci ma trezeste, brusc, zgomotul unei ferestre trantite de vant. A inceput sa ploua. Ma duc sa o inchid si fulgera. Speriata dau sa fac un pas in spate, dar ma intorc imediat. Muzica s-a oprit. Ciudat. Nu s-a terminat inca melodia. Ma indrept spre combina. Vreau sa schimb CD-ul, dar se produce un scurt-circuit si se intrerupe curentul. Raman nemiscata cateva clipe. Trupul imi tremura, iar picaturi reci de transpiratie mi se preling pe frunte. Dintr-o data porneste combina, desi curentul nu a venit. Nu este nimic din ce am pe CD. Melodia este sinistra, iar pe fundal se aude un glas de fata care striga ceva...sau pe cineva. Un nume...cineva rosteste un nume cu o voce din ce in ce mai ingrozita. Nu pot sa-l deslusesc. Se aude tot mai tare, apoi...un tipat. Fereastra se deschide iar si in lumina fulgerului zaresc o fata. Rochia ei alba flutura in bataia vantului, iar parul negru si lung ii incadreaza fata palida. Ma priveste cu ochi mari, verzi si plini de lacrimi, in timp ce buzele ei rostesc acelasi nume. In clipa urmatoare se apropie de mine, care stau incremenita, ma ia de mana si imi pune un inel in palma. O secunda mai tarziu il am pe deget. Apoi imi sopteste: Ajuta-ma! Imi este frica...inchid ochii si tip. Nu stiu cat timp trece. Ii deschid. Langa mine, parintii mei. Au crezut ca am un cosmar si au venit sa ma trezeasca. Ma ridic si privesc nedumerita in jur. Lumina este aprinsa, muzica oprita, iar eu ma aflu pe canapea. Fereastra este inchisa si, culmea, nu este nicio urma ca ar fi plouat. Ma uit la ceas si privirea mi se fixeaza, cateva secunde, pe acesta. Este cu cinci minute trecut de miezul noptii. Ma uit apoi la ai mei, care parca asteapta sa le spun ceva. Le confirm banuielile despre cosmar, dar adaug ca nu trebuie sa-si faca griji. Sunt bine acum. Bineinteles ca nici eu nu cred ce spun. Sunt mai moarta de spaima ca niciodata si ma aflu inca sub efectul a ceea ce s-a intamplat...daca s-a intamplat. Mai linistiti acum, imi ureaza "noapte buna" si pleaca. Imi fac patul si ma pregatesc pentru un somn lung. Imi desprind, mai intai, parul si intind mana stanga dupa pieptan. Observ inmarmurita ca, pe degetul pe care EA mi-a pus inelul, am ceva asemanator cu o arsura. Ma calmez si imi spun ca am visat eu tot si ca nu trebuie sa devin paranoica. Semnul acela l-as fi putut avea de oriunde. Ma bag in pat si adorm, gandindu-ma ca a doua zi voi face o plimbare prin oras.
VA URMA
