SLOW MOTION

Privesc cu ochi stinsi cum lumea pictata in culori trece, se schimba, traieste. Iar eu sunt prinsa in acelasi pustiu cenusiu si rece unde timpul opreste totul in loc. Aici, orele trec doar pentru a-ti arata ca nu exista scapare din acest nimic, ca nu ai nicio putere, ca trebuie sa te supui si sa te tarasti mai departe in gol.

Am ramas fara aer, sugrumata de propria-mi neputinta. Vreau sa ma ridic, sa respir adanc si sa fug fara sa privesc in urma. Dar genunchii-mi prea raniti sangereaza, aerul imbacsit de atatea frustrari imi ineaca plamanii si doar un racnet surd imi scapa printre buzele-mi uscate.

Sleita, imi lipesc trupul de pamantul tare si astept sa treaca din nou orele. Orele care aduc acelasi nimic ce-mi mistuie incet-incet fiecare strop de viata.

UN NOU DRUM

De fiecare data cand plec, o parte din mine ramane in urma: cu mama, care asteapta ingrijorata sa ma intorc; cu tine, pentru ca imi lipsesti inca dinainte de a ne lua ramas-bun; cu toate locurile in care am fost impreuna, pentru ca au imprimate bucati din sufletul meu.

Parfumul proaspat si dulce ca de primavara si placuta adiere a vantului ma insotesc pana in statie. In microbuz e semiintuneric, oamenii isi vorbesc in soapta, iar pe fundal se aude o manea obosita. Dar mintea si gandul meu sunt prea departe pentru a le baga in seama.

Imi lipesc fruntea de geam si privesc absorbita imaginile care se deruleaza una dupa alta inaintea mea. Soarele a apus de curand si a colorat cerul in nuante de portocaliu, roz, bleu si violet. Pe masura ce inaintam, casele devin tot mai mici, iar lacul acapareaza tot peisajul. In departare, luminile de la Midia dau impresia unui palat ascuns in nori. E frumos.

Sunt trista ca plec si am straniul sentiment ca e pentru totdeauna, dar, in acelasi timp, sunt increzatoare si plina de speranta. Stiu ca toate acestea trebuiau sa se intample. Stiu ca ma indrept spre ceea ce imi este scris, pas cu pas. Stiu ca, dincolo de orizontul multicolor, ma asteapta...viata mea.