ILUZII

Pasi incet pe trepte in noaptea calda de iunie. Inchise ochii si respira adanc. Pe masura ce briza ii inunda plamanii, simtea cum se desprinde de tot ce era si insemna ea pana in momentul acela. Cand deschise in cele din urma ochii, nimic din viata pe care o traise cu cateva clipe in urma nu mai exista. Ramasesera doar ea si nemarginirea presarata cu sclipiri argintii. Si era in sfarsit libera. Putea fi oricine voia, putea face orice isi dorea si mai ales putea calatori oriunde visa. Fara limite, fara constrangeri, fara prejudecati. Putea pluti pe adierea brizei pana la tarmul marii, simtind sub talpi nisipul racoros ascuns in bezna, ascultand refrenul pe care il repeta necontenit valurile abia atinse de lumina lunii atunci cand se sparg de stancile netede. Sau putea urmari drumul stelelor pana in poienisul verde din inima muntelui, odihnindu-se pe iarba moale, in timp ce, in vazduh, pasari multicolore rasfrang cu aripile lor perdeaua de raze strecurate timid printre stejarii falnici, iar paraul neostenit isi fredoneaza doina cea fara de timp. Putea sa-si cante dragostea in cele mai inalte octave, sa si-o danseze frenetic pana la epuizare, sa si-o graveze cu cea mai mare naturalete in kanji pe bucati de suflet, sa si-o picteze pe panza de ape cu franturi de soare. Asta era realitatea ei, lumea ei, viata ei. Asta era ea, dezbracata de toate rolurile pe care le juca, de toate mastile pe care le afisa, de toata autocenzura pe care imprejurarile i-o impuneau. Si goliciunea aceasta ii placea. Si-o dorea cu toata fiinta ei si putea spune ca a si avut-o, daca n-ar fi fost doar o himera care i se destrama acum printre degetele inclestate.