O GURA DE AER

Ei bine...iata-ma! Scriu din nou. Sau incerc. A trecut ceva timp de cand nu am mai facut-o...si nu...nu a fost lipsa de idei. Mai repede lipsa de organizare a tot ce imi trece prin cap, amorteala, indiferenta, comoditate, plafonare...

Dar azi m-am trezit. Era soare afara, am deschis fereastra si am luat o gura de aer. Pentru prima data dupa mult timp am simtit nevoia sa traiesc.

Hotarasem sa nu mai revin la trecut, dar imi dau seama ca mai sunt inca atatea lucruri pe care as putea sa le invat din el.

Asadar, dimineata asta m-a facut sa-mi fie dor de copilaria si o parte din adolescenta traite in cartier. Eram copii, dar plini de viata. In fiecare zi faceam ceva diferit, nu iroseam nicio secunda din timpul nostru. Ne strangeam toti in fata blocului si inventam tot felul de jocuri care de care mai ingenioase si mai complexe. Mi-e dor de verdele castanilor primavara, de mireasma din aer atunci cand ploua si ne adunam toti la scara blocului, de vesnica "indragosteala", de covorul de frunze multicolore care se asternea in fiecare toamna in parc, mi-e dor de bataile cu frunze, mi-e dor de Craciunul in care stateam cu Ade la mine in sufragerie si jucam Tetris, mi-e dor sa alerg si sa ma ascund, ca atunci cand jucam Parola, mi-e dor sa stau afara pana noaptea tarziu si sa ma joc "ascunsea". Mi-e dor de parfumul florilor de tei din serile tarzii de vara... Mi-e dor de siguranta si increderea pe care le simteam atunci.

S-au schimbat locurile, s-au schimbat oamenii, m-am schimbat si eu, dar simt din nou aceeasi pofta de viata. M-am saturat sa vad cum trec zilele una dupa alta si nu fac nimic, m-am saturat de rutina, m-am saturat sa pierd timpul. M-am saturat sa fiu trista, sa-mi plang de mila. Nu e totul doar gri.

Vreau sa cred ca suntem pictori si ca noi hotaram ce culori combinam pentru a ne desavarsi tabloul.