De fiecare data cand plec, o parte din mine ramane in urma: cu mama, care asteapta ingrijorata sa ma intorc; cu tine, pentru ca imi lipsesti inca dinainte de a ne lua ramas-bun; cu toate locurile in care am fost impreuna, pentru ca au imprimate bucati din sufletul meu.
Parfumul proaspat si dulce ca de primavara si placuta adiere a vantului ma insotesc pana in statie. In microbuz e semiintuneric, oamenii isi vorbesc in soapta, iar pe fundal se aude o manea obosita. Dar mintea si gandul meu sunt prea departe pentru a le baga in seama.
Imi lipesc fruntea de geam si privesc absorbita imaginile care se deruleaza una dupa alta inaintea mea. Soarele a apus de curand si a colorat cerul in nuante de portocaliu, roz, bleu si violet. Pe masura ce inaintam, casele devin tot mai mici, iar lacul acapareaza tot peisajul. In departare, luminile de la Midia dau impresia unui palat ascuns in nori. E frumos.
Sunt trista ca plec si am straniul sentiment ca e pentru totdeauna, dar, in acelasi timp, sunt increzatoare si plina de speranta. Stiu ca toate acestea trebuiau sa se intample. Stiu ca ma indrept spre ceea ce imi este scris, pas cu pas. Stiu ca, dincolo de orizontul multicolor, ma asteapta...viata mea.
Un comentariu:
drum bun ;)
Trimiteți un comentariu