Ma trezesc devreme. Soarele este de mult pe cer, iar razele lui se strecoara, prin perdea, in camera. Ma uit la mana. Semnul este inca acolo. Nu dau importanta. Imi servesc micul dejun alaturi de ai mei, apoi ies in curte.
Imi place viata la tara chiar foarte mult. De fapt tuturor ne place, motiv pentru care am renuntat la viata agitata a marelui oras. Creepy poarta, in mod oficial, denumirea de oras, dar este localizat intr-o zona de deal mai retrasa, ceea ce ii ofera liniste, trafic redus si aer curat. Nu exista blocuri, doar case cu un etaj sau doua, curte si garaj. Asa este si a noastra. Doar leaganul cu bancuta, de pe terasa din fata, o deosebeste de celelalte. Curtea din spate este imensa. Din usa bucatariei, unde ma aflu, pot zari locul rezervat pentru gratar, gradinita cu flori si livada.
Trec printre pomi si, la capatul potecii ce face legatura intre curte si livada, descopar lacul. Spun descopar, pentru ca nu am aflat de existenta lui pana acum. Este o priveliste de basm. Razele soarelui, reflectate in lacul imprejmuit de pomi si verdeata, creeaza margaritare la atingerea apei, trilul pasarelelor se aude ca un ecou, iar aerul proaspat imi invadeaza simturile. Nu stiu de cat timp stau pe iarba moale, de un ceas, poate chiar de doua...In cele din urma plec, hotarata sa revin.
Desi nu este mare, Creepy are de toate. Magazine moderne, scoala, spital si chiar si o fabrica de cherestea. Ies la plimbare. In centru, observ ca lumea se uita ciudat la mine. Probabil pentru ca sunt noua. Intru intr-un magazin, pentru a arunca o privire. Vanzatoarea, o femeie cam de 35 de ani, foarte draguta, imi spune ca nu m-a mai vazut pe aici si ma intreaba daca sunt nou-venita. Ii spun ca m-am mutat de curand la Nr. 21. Nu mai zice nimic, in schimb ma priveste inspaimantata. Apoi imi intoarce spatele, prefacandu-se ca aranjeaza ceva pe raft. Nu imi bat capul prea mult cu reactia ei si plec. Ajung in parc si ma asez pe o banca. In spatele meu, cateva persoane incep sa vorbeasca in soapta. Este evident ca eu sunt subiectul discutiei. Ma intriga la culme acest lucru, dar nu las sa se vada. Deodata, vad ca se apropie un tanar si se aseaza langa mine. Ma uit dispretuitor la el, dar ochii lui verzi imi imprastie, pentru cateva secunde, gandurile. Ma adun si il intreb daca a venit special ca sa ma studieze de aproape, pentru ca se pare ca sunt o prezenta neobisnuita pentru lumea acestui oras. Zambeste si imi spune ca singurul lucru neobisnuit este frumusetea mea. Incercarea lui de a ma face sa ignor atitudinea celor din jur ma face sa zambesc, la randul meu. Ajungem sa vorbim...sa vorbim mult si despre multe. Aflu ca il cheama Adrian si ca este vecin cu mine. Locuieste cu bunica lui, care este o persoana cam ciudata, prea misterioasa uneori. Conversatia noastra aluneca ,apoi, pe alte culmi. Se insereaza si ma conduce acasa, dar ramane sa ne mai intalnim.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu