Sunt foarte fericita. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca mi-am facut un prim prieten aici si nu voi mai fi atat de singura.
Au trecut cateva zile si deja incep sa ma acomodez cu lumea si cu locurile. Ai mei si-au facut cativa prieteni printre vecini, desi comportamentul acestora este straniu, sunt prea precauti si uneori am senzatia ca ne ascund ceva. Singurul al carui comportament mi se pare normal este Adrian si asta pentru ca este o persoana foarte deschisa si nu mi-a lasat niciodata impresia ca as fi o intrusa, asa cum au facut-o toti ceilalti locuitori din Creepy.
Este seara. Stau, ca de obicei, la lac si privesc apusul. Cerul are nuante de roz si violet, iar soarele abia se mai zareste. Adrian se aseaza pe iarba, langa mine si, fara niciun fel de introducere, imi spune ca ma iubeste si ca ii este frica sa nu se intample ceva care sa ne desparta. Acum, si atitudinea lui mi se pare ciudata. Ce stie el si eu nu? Il privesc in ochi si imi dau seama cat este de ravasit. Il asigur ca nimic nu ne va putea desparti, apoi ma priveste fix. Scoate din buzunar o cutiuta de culoarea lemnului si o deschide. Un inel de aur, cu doua randuri de diamante micute, pe cel de-al treilea aflandu-se unul singur, putin mai mare decat restul, sclipeste in ultimile raze de soare. Il ia si mi-l pune pe deget. Acum eu sunt cea ravasita. Inima imi bate puternic si aproape ca uit sa respir. Ma strange in brate si imi revin. Este cea mai fericita seara a mea de cand ma aflu in Creepy.
Noaptea tarziu, intru in casa cantand sub privirile nedumerite alor mei. Ma duc la mine in camera si ma trantesc pe pat. Ma gandesc la el. Imi dau seama ca sunt indragostita pentru prima oara in viata mea si lucrul acesta mi se pare minunat.
Invart absenta inelul pe deget. Din lipsa de ocupatie, ma apuc sa numar diamantele: 21. Ma trece un fior, apoi imi amintesc prima seara petrecuta in camera mea. Este acelasi inel. Cateva secunde mi se deruleaza toata intamplarea in minte. Nu inteleg ce inseamna toate aceste coincidente. Incerc sa scot inelul, dar nu iese. Apoi aud, din nou, vocea aceea afara. Deschid fereastra. Fata in rochie alba se indreapta spre lac, strigand acelasi nume, pe care nu pot sa-l descifrez. O urmaresc cu privirea, pana cand se pierde in intuneric. Sunt speriata. Ceva se intampla. Prea multe coincidente, prea mult lucruri stranii. Lui Adrian nu i-am spus pana acum despre aparitia misterioasa din prima mea noapte aici. Am considerat ca a fost doar un cosmar. Acum stiu ca m-am inselat.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu