miercuri, 29 noiembrie 2023

DAR DE ȘAPTE

M-am oprit să caut, când am știut că te apropii. Marea era prea calmă, în noaptea aceea, și luna revărsa din plinu-i straniu de tăcut. O lumină nouă, caldă, îmi izvora din piept, cu brațe întinse, gata să cuprindă. Mi-am citit, apoi, cuvintele într-un mesaj de la expeditor necunoscut. Și am conversat pe seama mării. Ne-am descoperit printre click-uri de taste și părea că navigăm prin aceleași profunzimi de simțire. Dar tu erai nerăbdător și entuziast, mânat de idealuri oarbe. Iar eu pășisem demult pe drumul acela. Cum să îți spun că te frânge, te spulberă și te aruncă în neant, ca pe praful de stele? Erai atât de crud și de naiv. Cum să îți arăt că a trăi nu e poezie, nu e zbor lin, ci, mai degrabă, chin? Abia mă adunasem, îmi lipisem bucățile și-mi eram de ajuns. Aveam ancora în pământ și nu voiam să mai flutur pânze printre nori. Credeam că sunt cu doi ani jumate înaintea ta la înțelepțire, cel puțin. De unde să fi ghicit, atunci, că între noi era, de fapt, o viață? Tu te scăldai în șapte divin, iar eu abia mă țineam de șase. 

Te-ai aruncat cu un curaj nebun în vâltoare, te-ai prins cu dinții de o inimă ce nu te mai recunoștea. Ți-ai sfărâmat încrederea. Te-ai descompus, fărâmă cu fărâmă, și te-ai reconstruit temeinic. Ai rămas. M-am agățat de valul tău și am pornit în larg. Un copil hotărât, cu visuri mari, și un om mare cu pași nesiguri și mărunți.

Și-au fost ciocniri de zei, cu tunete și fulgere. Și-a fost strongbow și fum de țigară. O melodie și o flacără aprinsă. A fost o floare pe lună. Zăpada de la două noaptea și o pungă de dulciuri. Un kilogram de jeleuri și son goku. Un brad fabulos și colinde. A fost un joc de minge la miezul nopții. O cină târzie, pe bancă, într-un parc. O vară în valuri, în roată, pe dealuri, la gârlă. Au fost mâncăruri gătite împreună. Concerte cu samurai în rai. Cafele la scară și prieteni de seamă. A fost un diamant la noroc și o mutare. O pădure, un magazin, un monument și o faleză. Au fost apusuri pe deal și flori, și verde. Sute de poze și-un Tedy. Un om de zăpadă și miros de lemn ars. Artificii văzute de sus și o horă în drum. Un cer, un soare și râsete o mie. Un folk în vamă. O biserică neagră. Nopți de remi și zile cu fotbal în deplasare. A fost o cununie tradițională, o burlăcie cu mistreți și o nuntă de poveste. Au fost oameni de suflet și un cufăr cu amintiri. Un munte, un drum șerpuit, un turn înclinat, un pod al minciunilor. O farsă printre străduțe. O cetate. Un cătun ca-n basme. O baie mov, un hol gri și o bucătărie roșie. Un dans în stradă și o filare ca în filme. Un leagăn și un început de roman. O chemare și un pfa. O sufragerie în galben și verde, un alt hol colorat. Un happi de șase decembrie și un pinky de opt martie. Un post intermitent, yoga și lumânări. Cărți citite și o trezire. O afacere și noi doi. Un dormitor roz pudră și sailor moon. Un nepoțel-finuț, iubire pură și mânuțe pufoase. Și-au fost două priviri și o singură direcție. Două spirite și aceeași bătaie de inimă. 

Fără să bag de seamă, în toată această joacă, tu ai crescut frumos și eu m-am regăsit copil. Și nu te-am scris niciodată, pentru că tu mă citiseși deja.


Niciun comentariu: